Democrația din sistemul de învățământ discutată la Dorohoi în cadrul unui proiect româno-turc - FOTO

Democrația din sistemul de învățământ discutată la Dorohoi în cadrul unui proiect româno-turc - FOTO

Primăria municipiului Dorohoi și două unități de învățământ din Dorohoi au fost gazda unei delegații din Turcia, formată din zece cadre didactice. Aceștia au venit în în România pentru o săptămână, în cadrul proiectului „Demokratik Okuldan Demokratik Topluma – From Democratic School to Democratic Society”.

La Dorohoi au vizitat Primăria municipiului Dorohoi, Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi și Clubul Copiilor Dorohoi.

Delegația a discutat în cadrul întâlnirilor despre ideea de democrație implementată în sistemul de învățământ și de modul în care se percepe acest concept în sistemul de educație din România.

„Am ținut neapărat să fiu astăzi aici pentru că prețuiesc foarte mult oamenii de aici de la Dorohoi și pe domnul primar care de altfel este și primul primar care a primit diploma de excelență pentru modul exemplar în care susține școala. În această săptămână, o delegație formată din zece cadredidactice din Turcia vor fi prezente în școala botoșăneană în cadrul proiectului „O școală pentru o societate democratică”. Prin acest proiect se vrea să se realizeze schimburi de experiență pe tema democrației și totodată de a aduce plus valoare prin compararea celor două sisteme de educație. Cele doă sisteme de educație există și puncte comune dar există și puncte care ne diferențiază și vreau să subliniez faptul că se vor realiza parteneriate între școlile din județul Botoșani și din provincia Çankiri. Orice schimb de experiență este benefic și ne propunem să găsim modalități de promovare a democrației în unitățile de învățământ.”, a declarat pentru Dorohoi News, Mihaela Huncă, inspector general al Inspectaratului Școlar Județean Botoșani.

Pe lângă unitățile vizitate la Dorohoi, aceștia vor fi prezenți pe parcursul săptămânii și la Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, Primăria comunei Vorona, Liceul de artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Casa Corpului Didactic Botoșani, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani și Primăria Municipiului Botoșani.

Reamintim faptul că în perioada 03-09 aprilie 2016, Inspectoratul Școlar Judeţean Botoșani va derula proiectul „Demokratik Okuldan Demokratik Topluma – From Democratic School to Democratic Society”, nr. 2015-1-TR01-KA101-018095, ERASMUS+, KA1-MOBILITY FOR SCHOOL STAFF, în cadrul căruia Çankiri Milli Eğitim Müdürlüğü din Turcia este organizaţie de trimitere, iar Inspectoratul Școlar Judeţean Botoșani este organizaţie de primire, persoană de contact în România fiind Rodica Mighiu, inspector proiecte educaţionale.

Sursa: DorohoiNews.ro

Vezi Galerie FOTO, Click AICI!

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.