After-school la țară: TV 3D, full HD și blu-ray, internet și bibliotecă

After-school la țară: TV 3D, full HD și blu-ray, internet și bibliotecă

Puține școli din municipiul Botoșani se pot lăuda cu cele mai noi tehnologii multi-media așa cum se întâmplă în comuna Vlăsinești.

Primăria a construit un after-school care i-ar face invidioși pe cei mi mulți dintre elevii de la oraș. „Avem în dotare, în after-school, un televizor full HD, 3D și un blu-ray pentru ca elevilor să li se prezinte cât mai bine documentare și, de ce nu, chiar desene animate”, a declarat Lucian Trufin, primarul comunei Vlăsinești, citat de banulbotosanean.

Acesta a precizat că investiția a fost de 600.000 lei și s-a realizat din fonduri europene, fiind vorba despre clădire multifuncțională. Tot în after-school este și biblioteca din comună, dar și o sală de internet pentru elevi.

[gallery link="file" orderby="title"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.