Activităţi desfăşurate în săptămâna “Şcoala altfel”

Activităţi desfăşurate în săptămâna “Şcoala altfel”

În săptămâna “Şcoala Altfel”, preşcolarii de la Grădiniţa nr. 4 Botoşani au vizitat secţia ,,Carte pentru copii «  la Biblioteca ,,M.Eminescu » Botoşani unde au aflat tainele cărţilor expuse în bibliotecă şi au descoperit minunata lume a poveştilor şi a basmelor copilăriei. Bibliotecara Ana Teletin a prezentat biblioteca, care i-a întâmpinat pe copii cu  imagini care i-au dus cu gândul la poveşti şi la clipe de relaxare în lumea cărţilor. Cei mici au răsfoit cărţi cu prinţi şi prinţese, super eroi şi personaje din desenele animate preferate. Copiii au ascultat poveştile cu multă atenţie , iar apoi au fost invitaţi de gazde la expoziţiile tematice de carte pregătite cu această ocazie, expoziţia cu picturile copiilor ,,Lumină şi culoare”, iar în încheiere au vizionat o prezentare în Power Point care s-a intitulat “Parada personajelor preferate”. Copiii au redat imaginile din poveştile prezentate în desenele pe asfalt din parcul bibliotecii.

,,Copilul trebuie sa perceapă cartea ca pe un domeniu care merită să fie cucerit, ca pe un prieten mereu alături de el, un prieten care îi vorbeşte, îi dă sfaturi bune şi care nu-l trădează niciodată. Cărţile pot apropia copiii şi pot fi parte dintr-o experienţă pozitivă în comun. Pentru unii preşcolari acest lucru poate fi oportunitatea lor principală de a socializa şi pentru a învăţa cum să se comporte în jurul altor copii sau cum să stea liniştiţi pentru o activitate de grup” “, spune profesorul Miron Nela de la Grădiniţa nr. 4 Botoşani.

În cadrul Programului „Şcoala altfel”, 2-6 aprilie 2012, la Şcoala cu clasele I-VIII Albeşti s-au desfăşurat activităţi interesante, care au pus în valoare talentele, preocupările extraşcolare şi competenţele elevilor.

A fost o săptămână, cu adevărat Altfel. Plini de viaţă, interesaţi de lucruri noi şi foarte dinamici elevii au ieşit din rutina şcolară şi au participat la activităţile alese. Iată câteva dintre activităţile desfăşurate:

- Stil de viaţă sănătos – ateliere de lucru – coordonatori prof. Mihaela Chitic şi Irina Crăciun

- Iniţiere în jocul de şah – coordonator prof. Marin Ilie

- Vizionare de filme pe teme istorice - coordonator prof. Amarandei Mihai

- Obiceiuri şi tradiţii de Paşte -– ateliere de lucru – coordonatori prof. Mihaela Chitic, prof.Irina Crăciun şi prof. Buciumanu Gabriela

- „Viitorul începe azi” – Ziua porţilor deschise – excursie tematică– consiliere şi orientare profesională la Gr. Şc. Alexandru Vlahuţă- Şendriceni coordonatori prof. Mîrza Mihaela şi prof. Noroc Mihai

- Personajul literar preferat – coordonator prof. Macovei Carmen

- Activităţi de educaţie ecologică şi protecţia mediului.

“Mulţumim tuturor cadrelor didactice care s-au implicat în desfăşurarea acestor activităţi care au adus zâmbete pe chipurile elevilor şi pentru excelenta organizare a întregii activităţi, desemnată cu entuziasm de către elevi ca fiind „cea mai frumoasă săptămână de şcoală”, a declarat prof. Mihaela Chitic.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.