1700 de copii din județul Botoșani vor primi Prima Carte pentru acasă

1700 de copii din județul Botoșani vor primi Prima Carte pentru acasă

Programul pilot „Fiecare copil merită o poveste" adduce resurse în grădinițe și formează profesori pentru creșterea calității educației preșcolare în județ.

Asociația OvidiuRo continuă parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani pentru creșterea calității educației preșcolare în mediile defavorizate prin implementarea, la nivel județean, a programului pilot de lectură în grădinițe „Fiecare copil merită o poveste".

1700 de copii din mediul rural din județ vor primi, în perioada următoare, Prima Carte, iar în 10 grădinițe din cele mai defavorizate comunități din Botoșani vor fi amenajate centre de bibliotecă, pentru a încuraja cititul împreună cu cei mici – acasă și la grădiniță.

„Fiecare copil merită o poveste" este un program reglementat la începutul acestui an printr-un protocol de colaborare cu Ministerul Educației Naționale, reprezentând o premisă a asumării unui set de acțiuni comune, care să faciliteze dezvoltarea de politici publice eficiente în domeniul creșteriiaccesului la educație timpurie de calitate al copiilor din familii defavorizate.

Programul va fi lansat mâine, 1 aprilie, la Botoșani unde, timp de 2 zile, vor avea loc mai multe întâlniri:
(1) o sesiune de formare cu profesorii din învățământul preșcolar - metodiști și responsabili de cercuri pedagogice care, pe bază de voluntariat, vor devein ei înșiși formatori în tehnici de predare centrate pe dezvoltarea limbajului, pentru toți cei 660 de profesori de învățământ preșcolar din județ;
(2) o sesiune de informare cu directorii unităților școlare care au în subordine învățământul preșcolar din județul Botoșani, pe tema importanței facilitării accesului la cărți potrivite vârstei și la lectură pentru copiii ce provin din medii defavorizate;
(3) un training centrat pe literație cu profesorii de învățământ preșcolar din mediul rural care vor beneficia de centrele de bibliotecă pentru sala de grupă, puse la dispoziție de OvidiuRo;
(4) întâlniri cu profesorii debutanți și cu bibliotecarii din județ.

Consider că fiecare copil, indiferent de șansa materială pe care i-a oferit-o viața, are dreptul la un viitor mai bun, iar acest lucru nu se poate asigura decât prin educație. Povestea pe care o propun partenerii noștri de la OvidiuRo preșcolarilor din familiile defavorizate este mai mult decât o încurajare la lectură, este o asumare socială și educațională a acestor copii. Avem obligația, ca profesori și ca părinți, să sprijinim fiecare copil în vederea atingerii potențialului său maxim. Avem obligația să fim alături nu doar de cei din centrele așezărilor urbane, ci și de cei din comunitățile mai puțin semnificative economic, pentru că toți acești copii vor construi societatea noastră de mâine. Și, dacă ne dorim o societate tolerantă, demnă și profesionistă, nu trebuie să neglijăm niciun copil! Împreună cu oamenii minunați de la OvidiuRo ne-am propus o serie de acțiuni de formare, informare și conștientizare ale căror rezultate sunt convins că vor fi repede vizibile!, declară profesorul Gabriel Hârtie, inspector școlar general.

Până la finalul anului 2018, programul a ajuns în 12 județe, cu un total aproximativ de 20.000 de preșcolari care au primit o carte pentru acasă și peste 100 de grădinițe care au primit un centru de lectură – Grădi Biblioteca.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

I.S.U. Botoșani scoate la concurs patru posturi din sursă externă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.