Un pariu l-a costat viața. Bărbat român, găsit mort într-un lac din Italia

Un pariu l-a costat viața. Bărbat român, găsit mort într-un lac din Italia

Un incident tragic a avut loc, joi dimineață, în Italia. Un bărbat de 49 de ani s-a înecat într-un lac, în apropiere de Via Spiaggia del Lago, după un pariu pus cu alți conaționali: ,,Să vedem cine ajunge primul pe partea cealaltă a lacului".

Trupul neînsuflețit al victimei a fost observat de doi canoiști, care au atras atenția scafandrilor, pentru a-l recupera, potrivit italy24news.com.

Pompierii și echipa de scafandri au ajuns la fața locului, au recuperat cadavrul și l-au adus la mal. Din nefericire, aceștia nu au mai putut face nimic decât să constate decesul.

După ce ar fi consumat băuturi alcoolice, bărbații au pariat că pot traversa lacul, iar doi dintre ei au plonjat în apă. Unul dintre aceștia s-a întors imediat, în timp ce celălalt a continuat o vreme, fără să se mai întoarcă. Cu toate acestea, prietenii nu și-au dat seama că bărbatul de 49 de ani nu se mai întorsese.

Ceilalți conaționali și-au dat seama de lipsa prietenului lor abia joi dimineață, când s-au trezit.

Stirea anterioara

Vin vijeliile și grindina. Vremea o ia razna din nou

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.