Israelul va permite accesul turiștilor vaccinați din România, începând cu 23 mai

Israelul va permite accesul turiștilor vaccinați din România, începând cu 23 mai

La mai bine de un an de la închiderea granițelor și după trei valuri pandemice agresive, Israelul a atins imunitatea de turmă în urma vaccinării masive și va permite accesul în țară începând cu data de 23 mai 2021 pentru toți turiștii români vaccinați.

Vestea a fost dată în cursul zilei de astăzi într-o declarație comună a ministrului turismului din Israel, Orit Farkash-Hacohen și a ministrului sănătății, Yuli Edelstein. În prima etapă, va fi permis accesul în Israel doar grupurilor organizate.

Redeschiderea turistică a Israelului se va face treptat, începând cu data de 23 mai, când primele grupuri de turiști vor avea acces în Țara Sfântă. Călătorilor individuali li se va permite să intre în Israel în cea de-a doua etapă.

Condițiile de acces în Israel din 23 Mai
Toți vizitatorii vor putea intra în Israel în baza unui test PCR negativ și vor trebui să facă și un test serologic care să ateste existența anticorpilor în urma vaccinării.

Testul serologic pentru români va putea fi eliminat prin semnarea unui acord bilateral între Guvernul Israelului si Guvernul României, prin care Israelul să recunoască certificatul de vaccinare emis de autoritățile din România. În acest sens, Guvernul Israelului a inițiat deja discuții cu partea românească și a trimis deja o propunere la care se așteaptă răspunsul oficial al Guvernului României. Astfel de tratate au fost semnate deja de Israel cu Grecia și Cipru. 

Autoritățile de la Ierusalim vor oferi în zilele următoare mai multe informații despre întreg procesul de acces în Israel.

Ministrul Sănătății, Yuli Edelstein: "Israelul este țara cu procentul cel mai mare de persoane vaccinate, iar cetățenii din Israel sunt primii care se bucură de acest rezultat. După deschiderea economiei, este timpul să permitem accesul turiștilor străini într-o manieră atentă și calculată. Turismul este unul dintre domeniile cele mai afectate de pandemie. Vom analiza situația pandemică și vom continua să relaxăm măsurile restrictive”.

Ministrul turismului, Orit Farkash-Hacohen: "Sunt încântată să fac acest prim pas important în industria turismului. Este timpul ca avantajul unic al Israelului ca țară sigură și fără risc să ne ajute în recuperarea pierderilor acestui an pandemic. Permiterea zborurilor internaționale și unda verde oferită grupurilor de turiști este primul pas în reînvierea industriei turistice din Israel.”

Stirea anterioara

De ce ar trebui să-ți faci băi cu bicarbonat de sodiu

Stirea Urmatoare

Meteorologii au emis o informare meteo de precipitații slabe, sub formă de ninsoare, în nordul Moldovei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.