Intrăm în Anul Maimuţei de Foc. Vezi ce aduce noul an!

Intrăm în Anul Maimuţei de Foc. Vezi ce aduce noul an!

In anul Maimuţei de Foc sunt inevitabile conflictele şi divergenţele, avand in vedere ca elementele de baza - metalul şi lemnul - nu pot convieţui în armonie. Din fericire însă, Maimuţei de Foc îi este caracteristică şi apa, şi prin urmare, în final, vor triumfa înţelepciunea, pacea şi calmul. Există în acest an perspective luminoase pentru un viitor fascinant şi uimitor de bogat.

Festivităţile din China dedicate Anului Nou Chinezesc încep duminică, 7 februarie 2016, când chinezii din întreaga lume sărbătoresc intrarea în Anul Maimuţei de Foc, care conform calendarului chinezesc începe la 8 februarie 2016 şi se va încheia la 27 ianuarie 2017.

În general Anii Maimuţei - care, potrivit horoscopului chinez, se repetă la fiecare 12 ani - sunt ani marcaţi de multă agitaţie şi de „o ocolire a problemelor prin manipulări inteligente şi viclenie", afirmă astrologul Shelly Wu, dar şi surprize plăcute. Anul Maimuţei de Foc este dominat de nuanţele care decurg din culoarea roşie, violet şi negru. Prin purtarea unor obiecte astfel colorate există credinţa că suntem feriţi de ghinioane şi întâmplări neplăcute.

Pentru persoanele născute în Anul Maimuţei, potrivit tradiţiei astrologice chineze, acest semn zodiacal semnifică însă inteligenţa şi vitalitatea, de aceea multe femei însărcinate din China al căror soroc este aproape, încearcă să reziste până la trecerea în Noul An, pentru a naşte sub semnul maimuţei. Un lucru este sigur: copii născuţi în Anul Maimuţei vor avea un mediu educaţional şi de carieră competitiv, pentru că vor fi înconjuraţi de mulţi asemeni ai lor, explică Shanghai Morning Post.

Conform calendarului chinez, Anul Maimuţei a mai fost în 1908, 1920, 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004.

Personalităţi asociate zodiei Maimuţei: Papa Ioan Paul al II-lea, Leonardo da Vinci, Paul Gauguin, Bette Davis, Nelson Rockefeller, Charles Dichens, Elizabeth Taylor, Lord Byron, Amy Ruffle, Donnall Thomas, John Updike, José Manuel Barroso, Stephanie Jacobsen, Raymond Moody, Phil Anselmo, Lyndon Johnson, David Copperfield, Algirdas Brazauskas, Kinky Friedman, Joseph Rotblat, Thomas Klestil, Tim Rice, Jacques Chirac, John Terry, Ashley Cole, Martín Demichelis, Simon Wiesenthal, Bela Kamocsa, Val Kilmer etc.

Personalităţi româneşti născute în zodia Maimuţei: Maria Popistaşu, Petre Ghelmez, Ioan Stan, Ion Sasu, Alexandru Stamate, Traian Lalescu, Cesonia Postelnicu, Casiu Valeriu Barbu, Henri Mălineanu, Mihai C. Băcescu, Alexandru Întorsureanu, Fănuş Neagu, Iosif Salomon, Romulus Miclea, Jeanine Stavarache, Florin Călinescu, George Zarnea, Bogdan Ciucă, Dumitru Almaş, Dumitru Rucăreanu, Cristian Chivu, Marcel Dragomir, Ştefan Cazimir, Titu Nicolae Gheorghiof, Francisc Păcurariu, Florin Bratu etc.

Calendarul chinezesc este cel mai vechi din Asia Centrală şi de Est, datând din 2637 î.Hr., când împăratul Huang Ti a introdus primul ciclu din zodiacul chinezesc. Importanţa lui nu se rezumă la cronologie, el fiind, poate, una dintre cele mai complete întruchipări ale ideii - fundamentală pentru civilizaţia chineză - unităţii armonioase dintre cele trei forţe ale lumii - Cerul, Pământul şi Omul. Acest calendar era caracterizat de o vitalitate şi de o temeinicie neobişnuită, pentru că reflectă nu numai legile naturii, ci şi activitatea economică, toate laturile vieţii de zi cu zi, deprinderile şi cunoştinţele chinezilor. Un exemplu este faptul că medicina chineză deosebeşte în trupul omului 365 de puncte sensibile - conform zilelor dintr-un an.

Legenda spune ca Buddha le-a chemat la el pe toate animalele înainte să părăsească această lume. Numai 12 animale au venit să îşi ia rămas bun: şobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, capra, maimuţa, cocoşul, câinele şi porcul. El le-a răsplătit, dând numele lor câte unui an chinezesc, în ordinea sosirii lor. Fiecărui semn i se asociază, pe rând, şi unul dintre cele elemente fundamentale ale universului: lemnul, focul, pământul, metalul, apa. În tradiţia chineză, animalul care guvernează anul în care se naşte un om are o influenţă puternică asupra personalităţii omului respectiv. Se spune că este „animalul care se ascunde în adâncul sufletului".

Stirea anterioara

Schimbări majore, propuse în Educaţie. Cum ar putea arăta noul orar al elevilor

Stirea Urmatoare

O nouă zi din „Săptămâna Verde” petrecută alături de pompieri - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.