Germania impune noi restricţii! Carantină obligatorie pentru persoanele ce se întorc din aceste zone

Germania impune noi restricţii! Carantină obligatorie pentru persoanele ce se întorc din aceste zone

Germania ia noi măsuri, în contextul unei creşteri importante a infectărilor cu coronavirus în multe state europene, unde varianta Delta este deja predominantă. Guvernul de la Berlin impune carantină celor ce se întorc din aceste două importante destinaţii turistice.

Berlinul impune noi restricţii, în contextul creşterii nivelului de infectări cu COVID în multe zone din Europa!

Germanii care revin în ţară din aceste zone intră automat în carantină
Astfel, Spania şi Ţările de Jos au fost trecute de către Germania pe lista cu zone cu incidenţă ridicată a infectării cu coronavirus. Ce înseamnă asta? Persoanele nevaccinate care revin din cele două state vor trebui să intre în carantină pentru cel puţin 5 zile, transmite agenţia Reuters.

Există şi o excepeţie de la această normă: cerinţa de intrare în carantină nu li se aplică persoanelor care au avut COVID-10 în ultimele şase luni.

Decizia vine în contextul în care, în această perioadă, când este vacanţă de vară în Germania, multe familii îşi petrec concediul pe plajele mediteraneene însorite ale Spaniei, în populara insulă turistică Mallorca sau pe litoralul Mării Nordului în Ţările de Jos.

Aproape jumătate din populaţia Germaniei s-a imunizat cu două doze de vaccin împotriva COVID-19, aşa că aceste persoane nu sunt vizate de măsura carantinării. Din păcate însă, mai puţin de 2% dintre tinerii care au sub 18 ani sunt complet vaccinaţi în Germania, iar asta va da adevărate bătăi de cap familiilor ce vor reveni din vacanţă în perioada următoare.

Spania a raportat 624 de cazuri noi de infectare la 100.000 de locuitori în precedentele 14 zile de până la sfârşitul săptămânii trecute, iar Ţările de Jos 670, comparativ cu 17 în Germania, potrivit ECDC (Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor).

Modificările privitoare la Spania şi Ţările de Jos intră în vigoare marţea viitoare, pe 27 iulie.

Germania se luptă şi cu urmările inundaţiilor devastatoare
Pe de altă parte, Germania se luptă, în aceste zile, cu unul dintre efectele celor mai devastatoare inundaţii din ultimii 20 de ani, respectiv munţii de gunoaie care au rămas în urmă.

Sunt de la frigidere şi până la maşini distruse, care s-au adunat pe marginea drumurilor şi la gropile de gunoi improvizate, iar curăţarea ar putea dura mai multe săptămâni în condiţiile în care autorităţile locale au cerut ajutorul voluntarilor.

Este vorba despre zeci de mii de tone de deşeuri răspândite de-a lungul oraşelor şi satelor din vestul Germaniei după inundaţiile devastatoare care au provocat decesul a 180 de persoane.

La o săptămână după inundaţii, o mare parte a gunoaielor a fost strâns în grămezi, astfel încât să se poate circula pe străzi, sau să se poată transporta spre gropi de gunoi improvizate.

Stirea anterioara

Remedii naturale și rapide pentru arsuri

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.