Țigări și alcool confiscate de jandarmi în urma raziei făcute în Piața Centrală

Țigări și alcool confiscate de jandarmi în urma raziei făcute în Piața Centrală

Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani care au acţionat, joi, 13 martie 2014, în Piaţa Centrală a municipiului Botoşani în vederea combaterii comerţului ilegal cu produse accizabile, precum şi pentru prevenirea altor faptelor antisociale, au depistat şapte persoane care vindeau alcool şi pachete de ţigări de diferite sortimente, fără a avea documente legale de provenienţă a acestora şi fără a fi autorizaţi să desfăşoare acte de comerţ cu astfel de produse.

Cele şapte persoane au fost conduse la sediul inspectoratului, iar în urma controlului efectuat, jandarmii au ridicat în vederea confiscării 324 de pachete de ţigări şi 10 litri de alcool.

Bunurile vor fi  predate Biroului Vamal de Interior Botoşani, iar persoanele  care le ofereau spre comercializare vor fi sancţionate contravenţional, potrivit competenţelor.

Conform prevederilor legale, persoanele care comercializează sau deţin în afara antrepozitului fiscal produse accizabile (cafea, alcool, ţigări ), fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, pot fi sancţionate contravenţional cu amendă cuprinsă între 20000 şi 100000 de lei, fiind de asemenea aplicată şi măsura complementară de confiscare a bunurilor comercializate în mod ilegal.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Avantajele pe care le obții dacă mănânci terci de ovăz în fiecare zi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.