Țigări de contrabandă confiscate de jandarmi

Țigări de contrabandă confiscate de jandarmi

O femeie în vârstă de 59 de ani din municipiul Botoșani a fost prinsă de jandarmi în timp ce oferea spre vânzare țigări de contrabandă.

În dimineața zilei de 1 septembrie, jandarmii botoșăneni s-au autosesizat cu privire la faptul că dintr-un magazin de tip modul stradal din municipiu, gestionara acestuia vindea țigări de contrabandă. În urma verificării spațiului comercial, au fost găsite 260 de pachete de țigări de diferite mărci, pentru care nu existau documente justificative.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală și întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării, fiind predată Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Conform prevederilor Codului Vamal, „deținerea și comercializarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia” este asimilată infracțiunii de contrabandă, fiind pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.