Ţigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 91.000 de lei, descoperite la frontiera cu Ucraina

Ţigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 91.000 de lei, descoperite la frontiera cu Ucraina

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 9.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 91.000 de lei.

În data de 17 ianuarie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.

Pe timpul acţiunii, în jurul orelor 18.45, un echipaj format din poliţişti de frontieră a observat pe direcţia localităţii de frontieră Racovăţ, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, mai multe persoane care transportau dinspre teritoriul ucrainean către teritoriul naţional colete voluminoase.

Pentru reţinerea persoanelor, poliţiştii de frontieră au efectuat somaţiile legale prin voce, însă pentru că persoanele nu s-au supus, colegii noştri au folosit armamentul din dotare, fiind trase două focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale. Coletele transportate au fost abandonate pe teritoriul naţional, în timp ce persoanele au fugit spre teritoriul ucrainean. Imediat au fost anunţate autorităţile de frontieră ale statului vecin despre caz.

La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete se aflau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 180.000 de ţigarete (9.000 de pachete), în valoare de 90.900 de lei, bunuri ce au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.

Stirea anterioara

Pinocchio, un spectacol pentru cei mici, doar la Teatrul Vasilache

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.