Tânărul care a ucis adolescenta din Hilişeu Horia, condamnnat la ani grei de închisoare

Tânărul care a ucis adolescenta din Hilişeu Horia, condamnnat la ani grei de închisoare

Tânărul de 23 de ani din comuna Hilişeu Horia, care şi-a ucis prietena dându-i foc, a fost condamnat, marţi, de judecătorii Tribunalului Botoşani pentru omor deosebit de grav.

Cătălin Vasile A., din satul Corjăuţi, a primit o pedeapsă de 25 de ani de închisoare. Pe lângă pedeapsa cu închisoare, acesta a fost obligat la plata unor daune morale de 100.000 de lei către familia victimeşi şi 30.000 de lei daune materiale.

Fapta s-a petrecut în primărvara acestui an. În noaptea de 20 spre 21 aprilie 2013, tânărul a obligat fata, Niculina B. în vârstă de 17 ani, să meargă la locuinţa sa, unde a ţinut-o toată noaptea, împotriva voinţei acesteia, într-o cameră a cărei uşă a încuiat-o cu cheia, scrie botosaninews.

O săptămână mai târziu, pe 29 aprilie, acesta a înjunghiat-o pe Niculina B. de mai multe ori cu un cuţit în zona inimii şi a toracelui, după care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Totul s-a întâmplat în staţia de autobuz din localitate, imediat ce fata, care se întorcea de la şcoală, a coborât din mijlocul de transport.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.