Tânăr reținut pentru încălcarea măsurilor arestului la domiciliu

Tânăr reținut pentru încălcarea măsurilor arestului la domiciliu

Poliţiştii municipiului Dorohoi au fost sesizaţi luni, 11 februarie 2019, de un bărbat de 39 de ani din comuna Broscăuţi cu privire la faptul că în timp ce se afla în parcarea unui supermarket din municipiul Dorohoi a fost agresat de o persoană pe care o cunoaşte.

În urma activităţilor investigative efectuate s-a stabilit faptul că un tânăr de 19 ani, aflat în arest la domiciliu, a părăsit locuinţa unde executa această pedeapsă, deplasându-se în locaţia menţionată anterior, unde, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, a adresat ameninţări persoanei vătămate iar ulterior a agresat-o fizic. 

După producerea altercaţiei, tânărul s-a deplasat în incinta unui bar de pe strada Aleea Griviţa, de unde a sustras fără drept o sticlă cu băutură alcoolică. Având în vedere faptul că la momentul comiterii faptelor tânărul a încălcat obligaţiile impuse prin măsura arestului la domiciliu, poliţiştii vor informa instanţa de judecată despre aspectele constatate, cu propunere de înlocuire a acestei măsuri cu cea a arestului preventiv.

În cauză se continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi furt calificat, în vederea luării măsurilor legale.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.