Tânăr depistat la volan deși consumase băuturi alcoolice

Tânăr depistat la volan deși consumase băuturi alcoolice

Poliţiştii l-au depistat duminică, 9 septembrie 2012, orele 03:00,  pe D.J. 282, în localitatea Coțușca, pe S. DUMITRU-CIPRIAN de 25 ani, din comuna Coțușca, care conducea un autoturism marca Volkswagen Passat, proprietate personală, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg./l alcool pur în aerul expirat.

Faţă de acesta se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drum public a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală”, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.