Tânăr de 20 de ani arestat după ce a lovit mortal un biciclist apoi a părăsit locul accidentului

Tânăr de 20 de ani arestat după ce a lovit mortal un biciclist apoi a părăsit locul accidentului

La data de 7 decembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, a unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Tudora, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea accidentului.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 6 decembrie 2025,  în timp ce se deplasa cu autoturismul pe o stradă din aceeași localitate, ar fi surprins și accidentat un alt tânăr, de 30 de ani, care se deplasa cu o bicicletă, pe aceeași direcție de mers.

În urma impactului a rezultat decesul victimei.

Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviințarea polițiștilor și fără a solicita intervenția cadrelor medicale pentru a acorda îngrijiri medicale victimei, fiind identificat, ulterior, pe un drum din apropiere.

Mai mult decât atât, acesta a ascuns autoturismul în curtea unui cetățean din comună și l-ar fi acoperit cu o prelată și cu resturi vegetale.

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma prezentării în fața instanței de judecată, aceasta a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Stirea anterioara

Acțiune pentru combaterea accidentelor rutiere grave, la Tudora

Stirea Urmatoare

Acțiune pentru verificarea produselor din sectorul agricol, la Darabani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.