Tânăr ajuns după gratii pentru săvârșirea mai multor infracțiuni

Tânăr ajuns după gratii pentru săvârșirea mai multor infracțiuni

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au desfășurat activități, la data de 20 martie 2023, pentru identificarea unui tânăr, de 26 de ani, din comuna Răchiți, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. 

Acesta a fost condamnat la 1 an și 7 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. 

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Stirea anterioara

Ce trebuie să mâncăm la micul dejun pentru a ne menţine în formă. Sfatul nutriţioniştilor

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.