Sute de comprimate cu substanţe anabolizante, descoperite la Rădăuți Prut

Sute de comprimate cu substanţe anabolizante, descoperite la Rădăuți Prut

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse într-un spaţiu special amenajat într-un autoturism, 600 comprimate substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008.

La sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut - I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism VW, înmatriculat în România, cetățeanul român Mihail C., în vârstă de 24 de ani.

În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport.

În urma controlului efectuat, au fost descoperite ascunse într-un spaţiu special amenajat, situat în stâlpul de deasupra portierei stânga spate a autoturismului, 600 comprimate cu diferite substanțe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante, în valoare de 3.696 lei şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare totală de 8.000 lei.

Stirea anterioara

Manifestări de protest sub protecția jandarmilor

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.