Suspecţi reţinuţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt

Suspecţi reţinuţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt

Ieri, 06 martie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Intervenţii Rapide şi cei din cadrul Poliției oraşului Ștefănești au organizat şi desfăşurat, pe raza de competență a Secției Rurale Ștefănești, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii furturilor din locuințe.

Cu acest prilej, poliţiştii au pus în executare 2 mandate de arestare preventivă şi 3 mandate de aducere, au fost efectuate activităţi de cercetare cu privire la 6 persoane suspecte de săvârşirea unor fapte penale, cu descinderi la domiciliile acestora.

Astfel, a fost completat probatoriul administrat cu privire la activitatea infracţională a doi bărbaţi din comuna Durnești, sat Guranda, judeţul Botoșani, respectiv V. COSTIN CONSTANTIN de 39 ani și P. DUMITRU de 38 ani, care, în noaptea de 04/05.05.2011, prin ruperea lacătelor și forțarea sistemelor de închidere au pătruns în locuința părții vătămate V. M. din comuna Trușești, judeţul Botoșani și au sustras mai multe bunuri, cauzând părţii vătămate un prejudiciu de 1.500 lei.

De asemenea, au fost administrate probe în alte 5 cauze penale privind furturi din locuințe, în care cei doi sunt cercetați. Astăzi, 07 martie, suspecţiivor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, cu propunere de arestare preventivă.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat de către poliţiştii Secției Rurală 3 Hlipiceni, aceştia au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani față de A. DUMITRU BOGDAN de 19 ani,  din satul Buhăceni, comuna Trușești, judeţul Botoșani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu; astăzi, 07 martie, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, cu propunere de arestare preventivă.

În fapt, tânărul este suspectat că în perioada noiembrie 2011 – martie 2012, împreună cu minorii A. M. de 14 ani și C. N. de 14 ani, ambii din localitatea Buhăceni, a comis 4 infracţiuni de furt din locuinţe şi de păsări, pe raza comunei Trușești.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor, urmând a se propune soluţie procedurală.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii produse la coșurile de fum a două locuințe din Broscăuți și Mășcăteni

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.