Șofer prins la volan deși consumase alcool

Șofer prins la volan deși consumase alcool

Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.10 Ștefănești au oprit pentru control ieri, 16 octombrie, ora 22:20, un autoturism care circula pe DN 29 D, pe raza localității Cucuteni, comuna Durneşti, condus de P. DUMITRU, de 31 ani, din localitate.

Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Județean Botoșani unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări față de P. DUMITRU sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge,  urmând a se propune soluție procedurală.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Bărbat fără permis de conducere depistat la volanul unui autovehicul neînmatriculat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.