Șofer de 20 de ani, din Cordăreni, prins băut la volan

Șofer de 20 de ani, din Cordăreni, prins băut la volan

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit vineri, 20 ianuarie 2023, pentru control, pe drumul comunal DC 70, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Cordăreni.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Stirea anterioara

Bărbat dat în urmărire de autoritățile italiene arestat de polițiștii botoșăneni

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.