S-a urcat la volan pentru că „a uitat” că are permisul suspendat

S-a urcat la volan pentru că „a uitat” că are permisul suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism marca VW Passat, deşi avea suspendat dreptul de conducere pe teritoriul României.

În data de 15 iulie a.c., în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetățeanul moldovean Alexei L., în vârstă de 43 de ani, la volanul unui autoturism marca VW Passat înmatriculat în R. Moldova.

La controlul de frontieră, bărbatul a declarat că „a uitat” că dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României îi este suspendat din luna iunie 2018. Pe timpul verificărilor specifice s-a stabilit faptul că bărbatul depusese o declaraţie la Poliţia Botoşani, prin care se obliga să nu folosească pe teritoriul României permisul de conducere eliberat de autorităţile din R. Moldova.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi fals în declaraţii.

Stirea anterioara

7000 de țigarete ascunse în portiere, descoperite în P.T.F. Rădăuţi Prut - FOTO

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.