S-a urcat beat la volan și a produs un accident pe o stradă din Dorohoi

S-a urcat beat la volan și a produs un accident pe o stradă din Dorohoi

Un bărbat de 41 de ani din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea un autoturism, sâmbătă, 25.05.2019, pe strada Ştefan cel Mare din localitate, nu a acordat prioritate de trecere unui vehicul condus regulamentar pe artera prioritară şi a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti.

După producerea evenimentului, bărbatul de 41 de ani a părăsit locul faptei, prezentându-se ulterior la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi.

Poliţiştii au procedat la testarea alcoolscopică a bărbatului, valoarea rezultată fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.