Profesor din Botoșani, reținut după ce ar fi agresat intim trei eleve în vârstă de 13 ani

Profesor din Botoșani, reținut după ce ar fi agresat intim trei eleve în vârstă de 13 ani

Un profesor din Botoșani a fost reținut pentru 24 de ore pentru agresiune intimă, victimele acestuia fiind trei eleve de 13 ani.

Totul s-ar fi petrecut la o școală din Răchiți. Elevele au fost atinse în zonele intime de profesor, la finalul cursurilor, după ce acesta le-ar fi cerut să mai rămână în clasă.

Polițiștii din Botoșani au fost sesizați, pe 5 aprilie, cu privire la faptul că două minore, ar fi fost atinse in zona intimă, de către un profesor, în timp ce se aflau în unitatea de învățământ în care acestea învață. Incidentul ar fi avut loc marți, la o Școală din Răchiți.

Cele două fetițe, de 13 ani, eleve în clasa VII-a, au anunțat părinții imediat, iar aceștia au sesizat poliția.

„În urma probatoriului administrat de către polițiști, s-au extins cercetările și pentru o a treia infracțiune de agresiune intimă, ulterior, față de bărbatul de 49 de ani, bănuit de comiterea faptelor fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

Bărbatul urmează să fie prezentat în instanță cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Stirea anterioara

5 motive pentru care îți este foame foarte des

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.