Polițiștii de imigrări au verificat peste 200 de societăți comerciale pentru combaterea muncii ilegale a străinilor

Polițiștii de imigrări au verificat peste 200 de societăți comerciale pentru combaterea muncii ilegale a străinilor

Polițiștii de imigrări au verificat peste 200 de societăți comerciale și au depistat 142 de străini care desfășurau activități lucrative fără forme legale sau se aflau în ședere ilegală, în urma unor acțiuni întreprinse la nivel național. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 800 000 de lei.

Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a cetățenilor străini reprezintă o prioritate a Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

Astfel, în cursul lunii aprilie, polițiștii de imigrări au organizat, la nivel național, acțiuni care s-au derulat șapte zile consecutiv, timp în care au fost efectuate 198 de controale la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, care au angajați cetățeni străini, cu scopul de a constata modul în care sunt respectate prevederile legale atât de către angajatori, cât și de angajați.

În acest sens, s-a avut în vedere existența avizelor de muncă pentru fiecare cetățean străin angajat, modul în care firmele au încheiat contracte de muncă cu aceste persoane și legalitatea șederii pe teritoriul țării noastre a străinilor.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat peste 200 de societăți comerciale și au legitimat 321 de străini, dintre care 142 se aflau în situații ilegale. În urma verificărilor s-a stabilit că 57 dintre aceștia desfășurau activități lucrative fără forme legale, 15 nu aveau drept de ședere pe teritoriul României, 7 erau cu ședere ilegală și muncă nedeclarată, iar 63 se aflau în alte situații.

Față de neregulile constatate, în cazurile cetățenilor străini care se aflau în situații ilegale, polițiștii au emis 21 de decizii de returnare, 58 au fost îndepărtați direct la frontieră, iar pentru ceilalți au fost dispuse alte măsuri. Totodată, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale cu avertisment și amenzi în valoare de peste 7000 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

De asemenea, reprezentanții societăților comerciale la care au fost constatate nereguli au fost sancționați cu amenzi în valoare de 780 000 de lei, conform O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Acțiunile s-au desfășurat în cooperare cu inspectori din cadrul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă și cu sprijinul altor lucrători din cadrul M.A.I.

La sfârșitul primului trimestru al anului curent, pe teritoriul României, se aflau aproape 12 000 de cetățeni străini care desfășoară activități lucrative în baza unui permis de ședere în scop de angajare/detașare, ceea ce reprezintă 17% din numărul străinilor din țara noastră. Cei mai mulți sunt din Vietnam, Turcia, China, Filipine, Nepal și Serbia.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.