Peste 400 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în urma unor acțiuni de amploare
Peste 400 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în urma unor acțiuni de amploare
La data de 21 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurale nr. 4 Dorohoi, nr. 6 Pomârla și jandarmi au organizat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea infracţiunilor stradale, pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a comunelor limitrofe.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și au fost oprite pentru verificare, 92 de autoturisme iar în urma neregulilor constate, polițiștii au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.000 de lei.
Dintre sancțiuni, una a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
De asemenea, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.
La data de 18 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu polițiștii din cadrul Secțiilor de Poliție Rurale nr. 4 Dorohoi, nr. 6 Pomârla și nr. 5 Mihăileni au desfășurat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică și prevenirea accidentelor rutiere, pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a zonelor limitrofe.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 90 de persoane și verificate 71 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.000 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.
În același context, au fost reținute 2 permise de conducere.
La acțiune am beneficiat și de sprijinul jandarmilor.
În noaptea de 21 spre 22 martie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Botoșani, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Acțiuni Speciale, polițiști rutieri, precum și efective din cadrul subunităților teritoriale au desfășurat o acțiune amplă pe raza întregului județ, pe linia prevenirii și combaterii faptelor comise cu violență în segmentul stradal.
Pe parcursul activităților, au fost legitimate peste 1.000 de persoane și oprite pentru control, 400 de autoturisme, fiind testați cu aparatele etilotest și drugtest 160 de conducători auto.
De asemenea, polițiștii au efectuat controale la 54 de localuri publice, pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare. În urma neregulilor constate, au fost aplicate 236 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 200.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 173 au fost aplicate pentru abaterile comise la regimul rutier, 49 de sancțiuni au vizat nerespectarea normelor de conviețuire socială.
Mai mult decât atât, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 35.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind confiscată suma de peste 3.000 de lei, bani nefiscalizați.
În același context, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea HGR 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor.
Totodată, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 227/2015 privind Codul Fiscal.
Polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
La acțiune au participat efective din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani și jandarmi.
La data de 20 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 90 de persoane și au oprit pentru control, 68 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 26.000 de lei.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut un permis de conducere, au retras un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Dintre sancțiuni, 56 au fost aplicate conducătorilor auto care nu au respectat regulile de circulație pe drumurile publice.
La data de 21 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor comise cu violență în segmentul stradal, în localitățile Santa Mare, Românești și Durnești, precum și pe raza orașului Ștefănești.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și verificate 82 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 35.000 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile comise la regimul rutier, dintre care 21 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pentru nepurtarea centurii de siguranță.
De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.
Mai mult decât atât, polițiștii au procedat la confiscarea unui număr de 60 de țigarete, fiind aplicată și o sancțiune contravențională pentru nerespectarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.