Peste 130 kg peşte fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră

Peste 130 kg peşte fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi au depistat două femei care transportau cu autoturismele proprii, peste 130 kilograme de peşte de diferite specii, cu intenţia de a le comercializa pe raza municipiului Galaţi, fără a avea documente legale.

Astăzi, 3 februarie, în jurul orei 06.30, poliţişti de frontieră din cadrul Biroului C.M.I.I.T. şi compartimentului Sprijin Operativ din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, pe timpul desfăşurării unor misiuni specifice, au oprit pentru control, la intrarea în municipiul Galaţi, un autoturism marca Gaz, condus de Viorica C., în vârstă de 33 ani, cu dublă cetăţenie română și R. Moldova.

Câteva minute mai târziu, polițiștii de frontieră au oprit pentru control, în apropierea unei pieţe din municipiul Galaţi, un autoturism marca Opel Zafira, condus de Corina F., în vârstă de 25 ani, cetăţean al R. Moldova.

În urma controlului efectuat asupra celor două autoturisme, lucrătorii noştri au descoperit o mare cantitate de peşte, ambalată în pungi din plastic, fără ca persoanele în cauză să deţină documente legale.

În urma cântăririi a rezultat cantitatea totală de 132 kilograme de peşte din speciile crap, şalău, ştiucă şi caras, despre care cele două femei au declarat că intenţionau să-l comercializeze într-o piaţă din municipiul Galaţi.

Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de peşte, în valoare de 1.750 lei, a fost predată Direcţiei Sanitar Veterinare Galaţi, iar cele două femei au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei fiecare.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.