Percheziţii domiciliare în Botoşani şi Iaşi. Tânăr de 25 de ani reținut pentru infracţiunea de fals în documente

Percheziţii domiciliare în Botoşani şi Iaşi. Tânăr de 25 de ani reținut pentru infracţiunea de fals în documente

În vederea probării activităţii infracţionale a unor persoane suspectate de comiterea unor infractiuni de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi folosirea instrumentelor false, ieri, 16 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul I.P.J. Botoşani – Serviciul de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, au efectuat patru percheziţii domiciliare, în municipiile Botoşani şi Iaşi.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat şi ridicat înscrisuri şi alte mijloace materiale utile probării şi soluţionării cauzei.

În fapt, în sarcina lui V.A. de 25 de ani, din municipiul Botoşani, s-a reţinut că, la 10.02.2015, a determinat un bărbat (cetăţean moldovean), să cumpere un autovehicul înmatriculat în Lituania prin folosirea unui mijloc fraudulos, respectiv un înscris falsificat.

S-a reţinut de asemenea că documentele vehiculului ar fi fost contrafăcute de  A. E. de 21 ani, din municipiul Iaşi.

Poliţiştii au dispus faţă de V. A. măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca pe numele acestuia să fie formulată propunere de arestare preventivă.

Stirea anterioara

Amendă dură la Pro TV, pentru Măruţă şi concurentul implicat într-o crimă de la „Românii au talent”

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.