Percheziţii ale poliţiştilor specializaţi în combaterea criminalităţii organizate

Percheziţii ale poliţiştilor specializaţi în combaterea criminalităţii organizate

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Botoşani și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 8 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Rădăuţi, judeţul Suceava, în cadrul unei acţiuni vizând combaterea falsului de monedă.

În cauză exista suspiciunea rezonabilă că, în cursul lunii iulie 2018, pe raza jud. Suceava s-a constituit o grupare infracţională organizată formată din mai mulţi membri care s-au asociat în baza unor înţelegeri prealabile în vederea obţinerii unor profituri ilicite, prin săvârşirea infracţiunilor de constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, punerea în circulaţie de monedă străină falsificată, punerea în circulaţie de valori falsificate şi înșelăciune, desfăşurând activităţi de plasare de bancnote euro contrafăcute din cupiura 50 de euro și 100 lei pe raza județelor Suceava și Botoșani.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un număr de 7 persoane pentru comiterea infracţiunilor sus menţionate iar în urma activităţilor desfăşurate 10 persoane au fost conduse pentru audieri.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspectul beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Totodată, la activitate au participat şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Poliţiei Municipiului Rădăuţi, Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoşani, precum şi jandarmi din cadrul IJJ Suceava şi IJJ Botoşani.

Stirea anterioara

De ce începe Anul Nou bisericesc pe 1 septembrie. Evenimente importante legate de această dată

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.