Patru infracțiuni dintr-o lovitură: Beat și fără permis a furat o mașină pe care a lovit-o

Patru infracțiuni dintr-o lovitură: Beat și fără permis a furat o mașină pe care a lovit-o

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat aflat pe raza comunei Unțeni, despre faptul că i-a fost sustras autovehiculul, ce era parcat în fața casei părinților săi, situată în localitatea Burlești, comuna Unțeni.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana vatămată, a consumat băuturi alcoolice, la locuința părinților, împreuă cu doi vecini iar, la un moment dat, unul dintre bărbați, respectiv vecinul în vârstă de 34 de ani, a părăsit imobilul, s-a urcat la volanul autoturismului victimei și a plecat spre o direcție necunoscută.

Bărbatul de 34 de ani a fost identificat și întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei iar autoturismul a fost găsit în proximitatea comunei Unțeni, abandonat, prezentând mai multe avarii. Totodată, s-a stabilit faptul că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autoturisme.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv.

Stirea anterioara

Ultimul spectacol din Programul „Povestiri din copilărie”!

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.