O tânără din Șendriceni fară permis s-a izbit cu mașina intr-o autospecială de poliție

O tânără din Șendriceni fară permis s-a izbit cu mașina intr-o autospecială de poliție

Corina Geta B. de 19 ani, din sat Horlăceni, com. Șendriceni, jud. Botoșani, a fost prinsă luni 10 septembrie 2012, la volanul unui autoturism marca Alfa Romeo, înmatriculat în Italia, deținut de V. Alexandra Cosmina de 22 ani, din sat Beregsău Mare, comuna Săcălaz, jud.Timiș, pe DS 237, în localitatea Horlăceni, com. Șendriceni, din direcția școală spre centrul localității fără a poseda permis de conducere.

Ajungând la intersecția cu DS 55 nu acordă prioritate de trecere unei autospeciale de poliție marca Dacia împactând ușor cu partea față roata stânga față a autospecialei, condusă regulamentar de un agent de poliţie.

Din accident au rezultat numai pagube materiale, autoturismul Alfa Romeo fiind avariat în partea din față. Autospeciala de poliție nu a suferit avarii. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză se efectuează cercetări față de B. Corina Geta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a a poseda permis de conducere”, iar față de V. Alexandra Cosmina, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încredințarea cu știința a unui autovehicul spre a fi condus pe drumurile publice de o persoană fără a  poseda permis de conducere”,   urmând a se propune soluție procedurală.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.