S-a schimbat legea pentru PFA în România. Au dreptul la schimbare de statut după un an
O ceartă între două grupuri de tineri aflați în apropierea unui club, aplanată de jandarmii botoșăneni
O ceartă între două grupuri de tineri, în apropierea unui club de pe strada Cuza Vodă, a atras sâmbătă noapte atenția jandarmilor aflați într-o misiune de patrulare pe raza municipiului Botoșani.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că totul a început în club, de la o discuție în contradictoriu între câteva femei, la care a intervenit un bărbat de 20 de ani.
Deranjată de implicarea bărbatului și de cântecul pe care acesta a început să il fredoneze la ureche, o tânără l-a împins pe o canapea, moment în care acesta s-a ridicat și a lovit-o cu palma peste față. În momentul Intervenției jandarmilor, femeia îi reproșa bărbatului că a lovit-o, semnele agresiunii fiind încă vizibile pe obrazul stâng, fără însă a necesita îngrijiri medicale.
După aplanarea conflictului, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe, conform prevederilor articolului 193 din Codul Penal, care vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.