Nereguli pe șosele din Botoșani: 21 de permise ridicate în două zile!

Nereguli pe șosele din Botoșani: 21 de permise ridicate în două zile!

În perioada 12-14.01.2018, mai mult de 250 de poliţişti au acţionat zilnic, pe raza întregului judeţ pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

În urma activităţilor, au fost aplicate 292 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind 98.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat cu 10 aparate radar pe principalele drumuri naţionale şi judeţene pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi încălcării normelor rutiere şi au aplicat 208 sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de peste 64.000 de lei, dintre care 88 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză, iar 119 pentru alte abateri la regulile de circulaţie. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 21 de permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule.

Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Stirea anterioara

Botoșani: La volan cu alcoolemie peste limita legală!

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.