13 septembrie – Ziua pompierilor din România. 176 de ani de la bătălia din Dealul Spirii
Material lemnos confiscat de polițiștii din Mihăileni
În această dimineață în jurul orei 5:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul național DN 29 C, în comuna Mihăileni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 34 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta aproximativ trei metri cubi de material lemnos, fără a deține documente legale de proveniență sau transport.
Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.