Maşină plină cu ţigări blocată în trafic de poliţiştii de frontieră

Maşină plină cu ţigări blocată în trafic de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au reuşit blocarea în trafic a unui autoturism care nu a oprit la semnalele regulamentare ale echipajului poliţiei de frontieră. În autoturism au fost descoperite 1.125 pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 10.000 lei. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi evaziune fiscală, iar autoturismul a fost indisponibilizat.

În data de 29 noiembrie 2011, în jurul orelor 19.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca, acţionând în baza unor informaţii, au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei şi a traficului ilegal cu produse din tutun.

În cadrul acţiunii, a fost identificat în trafic, în localitatea Stânca, un autoturism marca VW, suspect că transporta ţigări de contrabandă. S-a luat măsura interceptării autovehiculului folosindu-se semnale optice şi acustice în mod regulamentar, însă conducătorul auto a continuat deplasarea către localitatea Ştefăneşti. Poliţiştii de frontieră au urmărit autoturismul aproximativ un kilometru, reuşind blocarea acestuia.

La volanul maşinii se afla cetăţeanul român Constantin R., de 34 de ani, iar pe bancheta din spate a maşinii precum şi pe scaunul din dreapta au fost observaţi doi saci de rafie şi un colet ambalat în folie neagră. În urma controlului efectuat a fost descoperită cantitatea de 1125 pachete de ţigări de provenienţă R. Moldova, în valoare de aproximativ 10.000 lei. Cetăţeanul român a declarat poliţiştilor de frontieră că a preluat ţigările de pe raza localităţii Stânca, urmând să le transporte în localitatea Ştefăneşti în vederea comercializării.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele lui Constantin R. dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, iar autoturismul marca VW a fost indisponibilizat la sediul SPF Stânca pentru continuarea cercetărilor.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.