Mașină iesită de pe carosabil. O persoană au ajuns la spital!

Mașină iesită de pe carosabil. O persoană au ajuns la spital!

Un bărbat de 23 de ani din localitatea Hudeşti, sâmbătă, 28 octombrie, în jurul orei 18.00, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe drumul naţional DN 29 A, între localităţile Mlenăuţi şi Hudeşti, într-o curbă la stânga pierde controlul asupra direcţiei de deplasare, pătrunde pe sensul opus de mers şi ulterior părăseşte partea carosabilă.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat de 49 de ani, pasager pe locul dreapta faţă în autoturism, care a fost transferat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negetiv. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Stirea anterioara

Comunicat Cancelaria Prefectului: ATENȚIE! Urmează două zile de ploaie, frig și vânt puternic

Stirea Urmatoare

Telefonul înregistrează tot ce vorbim, fără să știm. Metoda simplă prin care poți dezactiva microfonul mobilului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.