Mașină de peste 40.000 de lei, căutată de autorităţile din Norvegia, descoperită la Botoşani

Mașină de peste 40.000 de lei, căutată de autorităţile din Norvegia, descoperită la Botoşani

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit şi indisponibilizat un autoturism marca VW Jetta ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Norvegia.

În data de 09 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Botoșani, au declanșat o acțiune pentru combaterea traficului de auto furate pe raza municipiului Botoșani.

În cadrul acțiunii, în baza unor informații, a fost depistat în trafic un autoturism marca VW Jetta, condus de un cetățean român.

„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a maşinii, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, constatând că aceasta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de Norvegia”, a explicat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Botoşani, comisar de poliţie Răcnea Minodora.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 40.800 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Stirea anterioara

Dosare penale și amenzi în urma unor razii ale jandarmilor botoșăneni

Stirea Urmatoare

Autocar cu români implicat într-un accident cu un TIR, pe autostrada A4 Torino-Milano! Traficul a fost blocat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.