Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti

Infracţiuni la regimul rutier, constatate flagrant de către poliţişti

Poliția orașului Ștefănești a fost sesizată sâmbătă 19 aprilie, în jurul orei 22:10, printr-un apel de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe strada Ștefan cel Mare din localitate, s-a produs un accident de circulație.

Poliţiştii au stabilit că, în seara de 19 aprilie a.c., în jurul orei 22.00, un bărbat de 64 ani, din orașul Ștefănești, judeţul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din localitate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autovehiculul s-a izbit frontal într-un gard din beton.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,27 mg/l alcool în aerul expirat; ulterior a fost condus la Spitalul Județean Botoșani unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

La  data de 21.04.2014, în jurul orei 18.45, a fost depistat în trafic, pe DN 24 C, în comuna Ripiceni, judeţul Botoşani, un autoturism condus de un tânăr de 28 ani, din satul Guranda, comuna Durnești, judeţul Botoșani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

La data de 22.04.2014, în jurul orei 01.40, a fost depistat în trafic, pe DE 58, în oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, un autoturism condus de un tânăr de 26 ani, din localitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

La data de 22.04.2014, în jurul orei 00.30, un tânăr de 22 de ani, din localitatea Vlădeni Deal, comuna Frumușica, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un atutoturism pe raza localităţii Rădeni.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie. Totodată, poliţiştii au stabilit că autoturismul condus de tânăr era radiat din circulație, iar plăcuţele cu numerele de înmatriculare, montate pe acesta aparţineau în fapt unui alt autovehicul.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.