Încă o localitate din județ luată la „puricat” de polițiștii botoșăneni. Vezi ce sancțiuni au fost aplicate!

Încă o localitate din județ luată la „puricat” de polițiștii botoșăneni. Vezi ce sancțiuni au fost aplicate!

Poliţiştii botoşăneni au desfăşurat, în această săptămână, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.

În intervale orare din zilele de 30.08 – 01 septembrie a.c., poliţiştii din municipiul Botoşani au organizat şi desfăşurat, suplimentar faţă de activităţile curente, acţiuni pe linia respectării normelor legale de comerţ, pentru prevenirea faptelor cu violenţă şi asigurarea ordinii şi liniştii publice. La activităţi au participat 91 de poliţişti.

Poliţiştii au efectuat verificări/controale în cazul a peste 150 de agenţi economici. Au fost controlate în trafic, 69 de autovehicule. În mediile de interes, poliţiştii au legitimat 392 de persoane.

În perioada menţionată, au fost constatate 162 de abateri de natură contravenţională, pentru care sancţiunile cu amendă aplicate au însumat 67.750 de lei.

Dintre acestea, 61 au vizat abateri de la normele Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva actelor ilicite de comerţ, 87 de amenzi au fost aplicate pentru abateri rutiere, 8 pentru încălcarea legislaţiei de ordine publică.

De asemenea, ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare şi au fost confiscate bunuri în valoare de 1.700 de lei.

Acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii actelor de comerţ au desfăşurat şi poliţiştii Secţiei Rurale nr.3 Hlipiceni. Aceştia au efectuat controale în pieţele din comunele Călăraşi şi Lunca, prilej cu care au constatat 12 abateri contravenţionale.

Astfel, au fost aplicate 11 amenzi în cauntum total de 5.000 de lei pentru abateri de la normele Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva actelor ilicite de comerţ, precum şi o sancţiune în cuantum de 2.000 de lei, în conformitate cu Legea nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Acţiunile poliţiştilor s-au desfăşurat suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente. La acestea au participat şi lucrători din cadrul IJJ Botoşani.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Audi în valoare de peste 73.000 lei furat din Italia, oprit la Stânca

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.