În drum spre casă s-a ales cu un dosar penal

În drum spre casă s-a ales cu un dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au întocmit dosar penal pe numele unui cetăţean moldovean, care a trecut ilegal frontiera de stat dintre Ucraina şi România, cu intenţia de a ajunge în Moldova.

În data de 20 mai a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni specifice de supraveghere, au observat, în localitatea de frontieră Racovăţ, o persoană care nu-şi justifica prezenţa în zonă.

În scurt timp, poliţiştii de frontieră au interceptat şi reţinut persoana, un bărbat, care vorbea limba română cu un puternic accent slav şi nu avea asupra sa documente de identitate sau bagaje. În urma verificărilor specifice efectuate în cooperare cu autorităţile de graniţă ale statului vecin, s-a stabilit că bărbatul se numeşte I.R., are 27 de ani şi este din Republica Moldova.

În timpul cercetărilor, bărbatul a declarat că a plecat din Ucraina, cu intenţia de a ajunge acasă, în R. Moldova, iar imediat după ce a trecut frontiera de stat dintre Ucraina şi România, a fost depistat şi reţinut de poliţiştii de frontieră.

Pe numele cetăţeanului moldovean, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Potrivit reglementărilor legale în vigoare, cetăţeanul a fost predat autorităţilor din R. Moldova.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.