Îmbrățișare periculoasă. Un botoșănean a rămas fără portofel în centrul orașului

Îmbrățișare periculoasă. Un botoșănean a rămas fără portofel în centrul orașului

Un bărbat în vârstă a fost cât pe ce să rămână fără banii din portofel, după ce doi tineri l-au acostat la intersecția străzii Poștei cu strada Victoriei din municipiul Botoșani, în seara zilei de 06 iunie a.c.

Din vorbă în vorbă, unul l-a îmbrățișat, iar cel de-al doilea i-a luat portofelul din buzunar. După ce au luat banii, cei doi l-au aruncat și au fugit în direcția Centrului Vechi, unde sperau să li se piardă urma. Strigătele păgubitului au fost auzite de un echipaj de jandarmi care acționa în zonă pentru menținerea ordinii și liniștii publice, intervenția jandarmilor finalizându-se în scurt timp cu prinderea făptuitorilor, înainte ca aceștia să apuce să scape de banii sustrași, respectiv suma de 165 de lei.

Tinerii au fost conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde li s-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, dosarul urmând a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea soluționării.

Conform prevederilor Codului Penal, luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Stirea anterioara

COD GALBEN de fenomene periculoase - furtuni şi grindină - pentru județul Botoșani

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.