Dorohoi: A fost stabilită cauza accidentului produs ieri pe Bulevardul Victoriei

Dorohoi: A fost stabilită cauza accidentului produs ieri pe Bulevardul Victoriei

S-au stabilit circumstanţele în care s-a petrecut accidentul produs în zona Bisericii Sf. Vineri, de pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi, în urma căruia Emilia C., în vârstă de 65 de ani, din comuna George Enescu, județul Botoșani, care era angajată în traversarea străzii pe trecere pentru pietoni semnalizată şi marcată corespunzător, a fost accidentată.

Conform poliţiştilor dorohoieni, după cercetările efectuate, s-a stabilit că persoana accidentată traversa strada printr-un loc semnalizat şi marcat corespunzător. Reamintim că şoferul implicat în accident, Dragoş-Daniel A., de 34 ani, din comuna Hudești, județul Botoșani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că persoana accidentată se află în traversarea drumului public printr-un loc semnalizat, pe trecerea de pietoni”, a declarat pentru Dorohoi News, subinspector Tudor Turcu, şeful Biroului Rutier Dorohoi.

În cauză s-au întocmit acte procedurale față de A. Dragoș-Daniel sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluție procedurală.

 

 

 

 

 

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.