Doi cetăţeni afgani, opriţi din drumul spre Spaţiul Schengen

Doi cetăţeni afgani, opriţi din drumul spre Spaţiul Schengen

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au depistat în zona de responsabilitate doi cetăţeni afgani care au încercat să intre ilegal în România. În baza Acordului de Readmisie încheiat cu R.Moldova, cei doi migranţi au fost predaţi autorităţilor de frontieră din statul vecin.

În data de 5 februarie a.c., în jurul orelor 14.30, în cadrul unei acţiuni de colaborare cu autorităţile de frontieră din R. Moldova, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, judeţul Vaslui au fost informaţi că există posibilitatea ca două persoane să încerce să treacă râul Prut şi să intre pe teritoriul României.

Drept urmare, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au procedat la desfăşurarea unei acţiuni specifice, în urma căreia au depistat, în apropierea malului românesc al râului Prut, două  persoane de sex masculin, de origine afroasiatică. Lucrătorii noştri au procedat la legitimarea persoanelor, ocazie cu care au constatat că acestea nu  vorbesc limba română, motiv pentru care au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, în vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor.

În urma verificărilor specifice efectuate şi din declaraţiile barbatilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că aceştia sunt cetăţeni afgani, în vârstă de 22, respectiv, 46 de ani şi că au trecut râul Prut pe pod de gheaţă, cu intenţia de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

De asemenea, din verificările efectuate, a mai rezultat că bărbatul în vârstă de 22 de ani a mai încercat să treacă fraudulos frontiera de stat a României în luna septembrie a anului trecut, ocazie cu care faţă de acesta a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de cinci ani.

Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria celor doi bărbaţi şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a forntierei de stat şi intrare în ţară prin trecere frauduloasa a frontierei de stat de către un străin căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare în ţară.

În baza Acordului de Readmisie încheiat cu R.Moldova, cei doi migranţi au fost predaţi autorităţilor de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor.

Stirea anterioara

Cercetat de poliție, după ce a fost depistat în trafic deși avea permisul anulat de 7 ani

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.