Doi bărbaţi cercetați pentru uz de armă. Au împușcat mai mulţi câini hoinari!

Doi bărbaţi cercetați pentru uz de armă. Au împușcat mai mulţi câini hoinari!

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.P.J. Botoşani i-au identificat ieri, 22 februarie 2016. pe B.C. de 31 ani, G.I. de 34 de ani şi R.I. de 41 de ani, toţi din comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea, în ziua de 19.02.2016, a unor infracţiuni la regimul armelor.

De asemenea, în sarcina celor trei s-a reţinut şi comiterea unor fapte penale prevăzute de legislaţia privind protecţia animalelor.

În fapt, cei trei sunt bănuiţi că în ziua de 19.02.2016, ar fi făcut uz de armă, în intravilanul şi extravilanul localităţii Cerviceşti, împuşcând mai mulţi câini hoinari, după care au abandonat cadavrele la faţa locului.

Cercetările efectuate au stabilit că G.I. şi R.I. sunt posesori legali de arme şi muniţie şi sunt vânători autorizaţi. Faţă de aceştia, poliţiştii au dispus ridicarea armelor de vânătoare şi a muniţiei aferente, în vederea administrării de probatoriu, precum şi în scopul anulării dreptului de deţinere, port şi folosire.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de  nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă, fără drept, uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept şi practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive.

Stirea anterioara

Veste proastă pentru bugetari. Cioloş a respins toate cele trei variante ale legii salarizării

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.