Documente false, procurate cu 400 de euro, descoperite de poliţiştii de frontieră

Documente false, procurate cu 400 de euro, descoperite de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în posesia unui cetăţean din Republica Moldova o carte de identitate şi un permis de conducere, ambele cu însemnele autorităţilor române, documente ce s-au dovedit a fi false. 

În data de 02 decembrie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România un cetăţean din Republica Moldova, pasager al unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care au fost descoperite,  o carte de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor române, ambele documente având imprimate datele de identificare şi fotografia persoanei în cauză.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, fiind false.

Cetăţeanul a declarat că a procurat documentele în luna aprilie, când se afla pe teritoriul Franţei, pentru suma de 400 de euro, prin intermediul reţelelor de socializare de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Stirea anterioara

Lidl, amendat cu 350.000 de lei de ANPC: produse expirate și prețuri diferite la casa de marcat față de raft

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.