Descoperită la Rădăuți Prut cu un autoturism radiat din circulație și o poliță de asigurare falsă

Descoperită la Rădăuți Prut cu un autoturism radiat din circulație și o poliță de asigurare falsă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privința unei tinere care a prezentat la control, pentru autovehiculul radiat din circulație, pe care îl conducea, o poliță de asigurare obligatorie ce s-a dovedit a fi falsă.

În data de 01 noiembrie a.c., în jurul orei 07.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut - ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, necesare trecerii frontierei, o tânără, cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, în calitate de conducător al unui autoturisn înmatriculat în Franța.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat o asigurare obligatorie, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale uneia autentice, fiind falsă. Totodată, colegii noștri au stabilit faptul că autoturismul este radiat din circulație de către autoritățile din Franța.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Stirea anterioara

Intervenții ale polițiștilor botoșăneni în weekendul care a trecut. Au fost emise mai multe ordine de protecție pentru violență în familie

Stirea Urmatoare

Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani la 03.11.2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.