Depistaţi la volan, deşi se aflau sub influenţa alcoolului .

Depistaţi la volan, deşi se aflau sub influenţa alcoolului .

În zona intersecţiei tip sens giratoriu dintre strada Sucevei şi aleea de acces într-un hypermarket, sâmbătă 13 decembrie, în jurul orei 13:00, a fost depistat B. V. de 63 ani, din comuna Curteşti, judeţul Botoşani, despre care s-a stabilit că în timp ce conducea un autoturism pe artera menţionată, a intrat în coliziune cu un indicator rutier.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool în aerul expirat; a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Duminică 14 decembrie, în jurul orei 02:40, a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe strada Uricani din oraşul Flămânzi, A. A. de 24 ani, din localitate.

Tânărul, posesor permis de conducere din anul 2013, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii  infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Fost primar PNL, găsit împuşcat în cap. În urmă cu o lună a demisionat de la primărie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.