Cu toate că avea permisul de conducere suspendat, a fost depistat la volanul unui autoturism

Cu toate că avea permisul de conducere suspendat, a fost depistat la volanul unui autoturism

Pe DC 70, în localitate Grivița, comuna Cordăreni, județul Botoșani, a fost depistat la data de 13.12.2015, în jurul orei 17.00, A.C. de 25 de ani, din comuna Vorniceni, județul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism.

Verificările efectuate au stabilit că tânărul avea permisul de conducere suspendat.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendat.

Stirea anterioara

Află numărul cererilor depuse de persoanele care doresc să fie operatori ai secțiilor de votare

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.