Crimă oribilă la Cristineşti! Un bărbat și-a omorât tatăl cu un cuțit

Crimă oribilă la Cristineşti! Un bărbat și-a omorât tatăl cu un cuțit

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din localitatea Cristineşti, a murit sâmbătă după-amiaza, cel care i-a curmat viaţa fiind chiar fiul său, în vârstă de 29 de ani.

Cei doi locuiau împreună şi deseori se certau, pe fondul consumului de alcool.

La fel s-a întâmplat şi sâmbătă. Între cei doi bărbaţi a izbucnit un conflict spontan, iar fiul, Dumitru Ciobănaşu, a pus mâna pe un cuţit şi l-a înfipt de mai multe ori în capul părintelui său, Viorel Ciobănaşu. Cel din urmă a fugit din locuinţă, dar fiul său l-a ajuns din urmă şi a început să îl lovească cu pumnii, chiar în mijlocul drumului, scrie stiri.botosani.ro.

Bărbatul înjunghiat nu a mai avut nicio şansă şi a murit la scurt timp. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi va fi efectuată necropsia, iar în funcţie de concluziile medicilor legişti procurorii vor decide dacă vor formula cerere de arestare preventivă pe numele suspectului.

Bărbatul de 29 de ani este acuzat de omor.

Stirea anterioara

Andreea Berecleanu a primit un diagnostic crunt

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.