Controale în rândul șoferilor care nu dau prioritate pietonilor. Șase au rămas fără permise

Controale în rândul șoferilor care nu dau prioritate pietonilor. Șase au rămas fără permise

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat miercuri 1 februarie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principale cauze generatoare, consumul de alcool sau alte substanțe, precum și neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept. 

În cadrul activităților desfășurate au fost constituite filtre rutiere pe principalele artere ale municipiului Botoșani, în zonele în care au fost înregistrate accidente ruitere produse ca urmare a neacordării priorității de trecere pietonilor care aveau acest drept. 

Totodată, polițiștii au controlat peste 80 de autovehicule și au efectuat 43 de testări cu aparatul etilotest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei și au fost reținute 6 permise de conducere.

Stirea anterioara

IMPORTANT! Producătorii și comercianții de băuturi trebuie să se înregistreze în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare. Urmează amenzile!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.