Contrabandiști ucraineni, reținuți de polițiști în zona localităţii Siret, după ce au tras focuri de armă asupra lor

Contrabandiști ucraineni, reținuți de polițiști în zona localităţii Siret, după ce au tras focuri de armă asupra lor

Patru contrabandişti ucraineni au fost reţinuţi, sâmbătă, de poliţiştii de frontieră suceveni, care au tras focuri de armă pentru prinderea lor, iar magistraţii Judecătoriei Rădăuţi au dispus arestarea preventivă în cazul lor.

Potrivit Poliţiei de Frontieră Suceava, poliţiştii de frontieră suceveni au observat în zona localităţii Siret, în apropierea frontierei de stat, patru persoane care se transportau colete voluminoase dinspre frontiera cu Ucraina spre interiorul ţării, scrie Mediafax.

Poliţiştii de frontieră i-au somat pe aceştia să se oprească, dar ei au abandonat coletele şi au încercat să fugă, moment în care agenţii au tras focuri de avertisment şi au reuşit să-i prindă.

Cei patru, cetăţeni ucraineni cu vârste cuprinse între 22 şi 28 de ani, transportau 4.000 de pachete cu ţigări de contrabandă în valoare de 51.200 de lei.

Ancheta a stabilit că ţigările urmau să fie preluate pe teritoriul românesc de un alt ucrainean, în vârstă de 20 de ani, care se afla în acel moment în Vama Siret urmând să intre în ţară, fiind şi el reţinut.

Cei patru ucraineni care transportau ţigări sunt cercetaţi pentru contrabandă în formă agravantă şi trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar cel care urma să preia transportul este cercetat pentru instigare la aceste infracţiuni. Cu toţii au fost arestaţi pentru o perioadă de 30 de zile.

Stirea anterioara

S-a dat startul pentru înscrierile la clasa pregătitoare. Ce trebuie să știe părinții!

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.